Salariaţii care au obligaţia de a munci, conform progra¬mului de lucru, au şi dreptul la odihnă în scopul refacerii forţei de muncă, protejării integrităţii şi sănătăţii lor.
În ansamblul său, reglementarea dreptului la odihnă este construită pe ideea fundamentală că acest drept nu răspunde numai unui interes personal, ci face parte integrantă din măsurile de ocrotire şi de garantare a dreptului la muncă . De aici şi sancţiunea severă - nulitatea absolută a oricărei convenţii prin care se renunţă total sau în parte la dreptul la concediul de odihnă.
Astfel, dreptul la odihnă este garantat prin:
a) stabilirea duratei maxime a zile de muncă de 8 ore;
b) a repausului săptămânal şi a concediilor anuale plătite;
c) durata redusă a tim¬pului de lucru pentru salariaţii care lucrează în condiţii speciale sau deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase, şi pentru tineri;
d) reducerea, de regulă, a duratei timpului de lucru în timpul nopţii;
e) reglementarea pauzei de masă în cursul programului de lucru etc .
a) În cursul programului de lucru se acordă o pauză pentru masă, care nu se include în durata timpului de muncă (art. 134 din Codul muncii); în unităţile în care nu se poate întrerupe lucrul se va da posibilitatea ca masa să fie luată în timpul serviciului.
Drept, drept, dar practica...
Natural, dacă una ori mai multe persoane, având programul de lucru de 4 ore, lucrează într-o anumită unitate sau într-un anumit compartiment în care, pentru întreg personalul, toată activitatea se întrerupe, în acelaşi timp, în vederea pauzei de masă, programul celor care lucrează 4 ore urmează a fi în aşa fel stabilit, pentru a nu se ajunge ca o parte din timpul lor de muncă să se suprapună peste pauza de masă şi, ca atare, practic, să nu fie în măsură să poată lucra în acest interval, munca lor fiind în directă legătură cu a personalului care se află în pauză.
b) Între sfârşitul programului de lucru dintr-o zi şi începutul programului de lucru din ziua următoare trebuie să existe, de regulă, un interval de cel puţin 12 ore consecutive, cu excepţia prevăzută de art. 135 alin. (2) din Codul muncii republicat.
c) Potrivit art. 137 alin. (1) din Codul muncii, salariatul are dreptul, în fiecare săptămână, la un repaus de două zile consecutive, de regula sâmbăta şi duminica.
Problemă
Întrebarea este dacă dispoziţiile art. 137 alin. 2 din Codul muncii republicat - privind posibilitatea acordării repausului săptămânal în alte zile decât sâmbăta şi duminica, sunt incidente, în principiu, şi în cazul zilelor de sărbători legale şi al celorlalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează.
Într-o interpretare literală, s-a putea susţine că se impune răspunsul negativ, ţinându-se seama că reglementarea menţionată - cu caracter de excepţie - fiind situată în alin. 2 al art. 137 şi referindu-se, exclusiv, la ziua de repaus săptămânal, ea nu ar putea fi extinsă şi la zilele de sărbătoare legală. Cu toate acestea s-a considerat de literatura de specialitate că soluţia contrară este cea corectă, interpretarea raţională urmând a prevala faţă de cea literală .
În practică, cel mai adesea zilele de sărbătoare legală sunt asimilate zilelor de sâmbătă-duminică.
În ansamblul său, reglementarea dreptului la odihnă este construită pe ideea fundamentală că acest drept nu răspunde numai unui interes personal, ci face parte integrantă din măsurile de ocrotire şi de garantare a dreptului la muncă . De aici şi sancţiunea severă - nulitatea absolută a oricărei convenţii prin care se renunţă total sau în parte la dreptul la concediul de odihnă.
Astfel, dreptul la odihnă este garantat prin:
a) stabilirea duratei maxime a zile de muncă de 8 ore;
b) a repausului săptămânal şi a concediilor anuale plătite;
c) durata redusă a tim¬pului de lucru pentru salariaţii care lucrează în condiţii speciale sau deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase, şi pentru tineri;
d) reducerea, de regulă, a duratei timpului de lucru în timpul nopţii;
e) reglementarea pauzei de masă în cursul programului de lucru etc .
a) În cursul programului de lucru se acordă o pauză pentru masă, care nu se include în durata timpului de muncă (art. 134 din Codul muncii); în unităţile în care nu se poate întrerupe lucrul se va da posibilitatea ca masa să fie luată în timpul serviciului.
Drept, drept, dar practica...
Natural, dacă una ori mai multe persoane, având programul de lucru de 4 ore, lucrează într-o anumită unitate sau într-un anumit compartiment în care, pentru întreg personalul, toată activitatea se întrerupe, în acelaşi timp, în vederea pauzei de masă, programul celor care lucrează 4 ore urmează a fi în aşa fel stabilit, pentru a nu se ajunge ca o parte din timpul lor de muncă să se suprapună peste pauza de masă şi, ca atare, practic, să nu fie în măsură să poată lucra în acest interval, munca lor fiind în directă legătură cu a personalului care se află în pauză.
b) Între sfârşitul programului de lucru dintr-o zi şi începutul programului de lucru din ziua următoare trebuie să existe, de regulă, un interval de cel puţin 12 ore consecutive, cu excepţia prevăzută de art. 135 alin. (2) din Codul muncii republicat.
c) Potrivit art. 137 alin. (1) din Codul muncii, salariatul are dreptul, în fiecare săptămână, la un repaus de două zile consecutive, de regula sâmbăta şi duminica.
Problemă
Întrebarea este dacă dispoziţiile art. 137 alin. 2 din Codul muncii republicat - privind posibilitatea acordării repausului săptămânal în alte zile decât sâmbăta şi duminica, sunt incidente, în principiu, şi în cazul zilelor de sărbători legale şi al celorlalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează.
Într-o interpretare literală, s-a putea susţine că se impune răspunsul negativ, ţinându-se seama că reglementarea menţionată - cu caracter de excepţie - fiind situată în alin. 2 al art. 137 şi referindu-se, exclusiv, la ziua de repaus săptămânal, ea nu ar putea fi extinsă şi la zilele de sărbătoare legală. Cu toate acestea s-a considerat de literatura de specialitate că soluţia contrară este cea corectă, interpretarea raţională urmând a prevala faţă de cea literală .
În practică, cel mai adesea zilele de sărbătoare legală sunt asimilate zilelor de sâmbătă-duminică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu